Asociația Centrul de Proiecte Educaționale și Culturale anunță încheierea proiectului „REVOLUȚIA DIGITALĂ A TINERILOR DIN JUDEȚUL SUCEAVA”.
Proiectul a fost finanţat, de către Consiliul Județean Suceava, conform contractului de finanțare nerambursabilă nr. 11038/26.04.2023, din fonduri nerambursabile de la bugetul local al județului Suceava prin programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor de tineret și pentru tineret pe anul 2023, în baza Legii nr. 350/2005. Valoarea totală a proiectului a fost de 29.000 lei, din care 20.000 lei finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Județului Suceava.
Proiectul a susținut creșterea gradului de conștientizare prin intermediul unei campanii de conștientizare desfășurată în mediul online referitor la oportunitățile existente în urma dezvoltării competențelor digitale, respectiv creșterea nivelului de interes pentru educație (în special pentru studiul TIC) a peste 2000 de tineri din județul Suceava. Campania a avut în rândul tinerilor peste 2500 de redări ale pilulelor video ce au stat la baza acesteia.