Asociația Centrul de Proiecte Educaționale și Culturale a demarat astăzi, 01 septembrie 2024, proiectul „REVOLUȚIA DIGITALĂ A TINERILOR DIN SECTORUL 3”.
Proiectul este finanţat, de către Sectorul 3 al Municipiului București, conform contractului de finanțare nerambursabilă nr. 194634/10.06.2024, din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 3 prin programul local pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor de interes general în domeniul educației pe anul 2024, în baza Legii nr. 350/2005.
Valoarea totală a proiectului este de 55.700 lei, din care 50.000 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului este: Sprijinirea accesului la stagii de formare de calitate pentru elevii de liceu din Sectorul 3 în vederea dezvoltării de aptitudini și competențe digitale relevante pentru creșterea performanțelor profesionale ale acestora.
REVOLUȚIA DIGITALĂ A TINERILOR DIN SECTORUL 3, va satisface nevoile elevilor pentru formare profesională și îi va pregăti pentru o mai bună inserție pe piața muncii. În mod concret, se vor aplica măsuri profesioniste de formare în domeniul digital pentru 50 de elevi de liceu din Sectorul 3, vizând creșterea nivelului de ocupare și creșterea directă a nivelului de trai al acestora, precum și creșterea gradului de conștientizare a 500 de elevi de liceu cu privire la importanța dezvoltării de competențe/aptitudini digitale.
Calendarul proiectului este următorul:
* Campanie integrată informare și conștientizare – 23 septembrie – 06 octombrie 2024
* Realizarea înscrierilor și selecția beneficiarilor direcți (participanților la cursul de formare) – 07 – 31 octombrie 2024
* Derularea programului de formare (COMPETENȚE DIGITALE DE UTILIZARE A TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI CA INSTRUMENT DE ÎNVĂȚARE ȘI CUNOAȘTERE – autorizat de MMSS) – 04 – 17 noiembrie 2024.
Pentru informații suplimentare despre derularea proiectului vă rugăm să ne contactați la e-mail office@asociatiatinerilor.ro